Revolut îi ajută pe tinerii români să economisească mai mulți bani lunar

Posted by

Revolut a realizat o analiză cu privire la obiceiurile de economisire a tinerilor din România cât și din alte țări europene, având un eșantion de peste 11.00 de respondenți, dintre care 3.000 români. În urma rezultatelor se arată că 47.57% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 18 și 38 de ani economisesc o sumă considerabilă de bani, fiind urmați de cei 17.11% c are nu reușesc să pună deloc bani deoparte.

Tinerii români susțin că gestionarea finanțelor este o modalitate foarte bună de a face economie, cu toate că 61.45% dintre ei își fac griji cu privire la viitorul financiar, considerând că strângerea de fonduri doar din economii este destul de dificilă. 47.95% economisesc mulțumită conturilor de economie, timp în care cei ce aleg variante precum acțiuni, obligațiuni și fonduri mutuale nu depășesc 6%.

Majoritatea celor ce își strâng banii îi folosesc în general pe vacanțe 38.26%, pentru a achiziționa o locuință 22,27% dar și cheltuieli neprevăzute 10,67%. În aceeași măsură 6% preferă să își investească banii într-un autoturism sau pentru achiziționarea de noi dispozitive. Totodată mai sunt și cei 5.68% care preferă să pună bani în cont pentru copii.

Interesul pentru pensionare al tinerilor români.

Retragerea la pensie trebuie gândită din timp în România, având un rol extrem de important pentru majoritatea tinerilor. 90.6% sunt preocupați să beneficieze de o pensie iar 71.4% își doresc să primească de la angajatori mai multe sfaturi și informații despre pensie și alte beneficii asemănătoare. Cu toate că există un interes foarte crescut din partea tinerilor pentru pensie, doar 5% economisesc în acest scop.

Tinerii români și creditele ipotecare

Un alt interes constant al tinerilor din România este legat de investiția în imobiliare. În comparație cu vestici, 59% dintre tinerii din România preferă să dețină propria locuință în detrimentul închirierii. 55.81% consideră că este dificil să își achiziționeze o casă la care se adaugă și grija deschiderii unui credit ipotecar. Cu toate acestea 58% dintre cei care își doresc să dețină propria locuință intenționează să solicite un împrumut.

Cât de mult economisesc tinerii pe lună din orașele din România?

Un rezultat total neașteptat face ca Bucureștiul să nu fie în fruntea listei cu privire la sumele economisite de tineri. Brașovul este inclus în topul clasamentului cu economii medii de 108.69 de euro pe lună. Pe locul doi este Bucureștiul având o marjă de circa 89.25 euro lunar. Totodată și tinerii din Iași sunt pe aceeași listă având economii de 86.59 euro/luna, sau Cluj 
(83,31 euro/lună), cu circa 60% mai mult față de timișoreni, cărora le rămân în medie 50,17 euro după cheltuielile din fiecare lună.

Cât economisesc tinerii din Europa?

Potrivit raportului Millennial Money Report, europenii care reușesc să economisească cei mai mulți bani lunar sunt berlinezii punând în fondul de economii peste 291 de euro pe lună, fiind urmați de londonezi cu 288 euro lunar și de tinerii din Copenhaga cu 266 euro la fiecare salariu. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *